,

Blog de smart dating

Stiri

Singuratatea sărbătorilor în pandemie? Avem soluții pentru tine!

Nimic nu se compară cu sărbătorile de iarnă. Nimic nu pare mai dezolant decât a fi singur pe perioada sărbătorilor de iarnă în general. Dar iată că tocmai am aflat că nimic nu se compara cu a fi singur în perioada sărbătorilor de iarnă în plină pandemie. Crezi că e o situație fără soluții? Te înșeli!

După aproape un an în care ne-am distanțat fizic, iată că norocul nu e de partea noastră la final de an, iar șansele să ne sărutăm sub vâsc la trecerea dintre ani scad drastic pentru unii dintre noi. Pentru cei single, evident. Dacă în mod normal măcar am fi avut posibilitatea să ciocnim un pahar de șampanie cu gașca de amici, anul acesta reconfigurăm Crăciunul.

Distanța fizică nu înseamnă izolare sau lipsă de comunicare. Dimpotrivă, putem profita de acest context pentru a cunoaște oameni noi. Cine știe, poate Moș Crăciun va aduce anul acesta drept cadou chiar sufletul pereche. Iar ajutorul lui Moș Crăciun s-ar putea să fie chiar Entrigd. Da, da! Fă-ți un cadou! Descarcă Entrigd și bucură-te de conversații fun cu oameni interesanți de sărbători. Dacă îți găsești perechea, dă-ne de veste și îi vom mulțumi noi moșului.

Cum să supraviețuiești sărbătorilor dacă ești singur în această pandemie

Dacă ești singură în 2020, nu te stresa prea tare. Oricum toată lumea își va aminti mai degrabă de pandemie decât de Revelion. Cu toate acestea, nu e momentul să cazi în butoiul cu melancolie (sau mai rău, depresie). Mai bine pune-te pe treabă și începe organizarea unor sărbători altfel. Cum?

Fă un plan

Chiar dacă există posibilitatea să ne întâlnim prietenii și familia în cerc restrâns, recomandarea noastră este să ai un back-up bine pus la punct. Gândește-te la toate activitățile indoor pentru care nu ai avut timpul necesar anul acesta, fie că este vorba de citit, pictat sau pur și simplu un maraton de seriale TV.

Fă pregătirile necesare

Ai făcut planul? E timpul să treci la pregătiri! Dacă petreci sărbătorile solo, nu înseamnă că trebuie să cobori standardele. Umple frigiderul cu toate bunătățile, ia șampania preferată, comandă toate cele necesare, fie că vorbim de cărți, dulciuri, poțiuni magice sau orice altceva. Comandă din timp totul pentru a te asigura ca nu ratezi nimic. Dacă aranjamentele de iarnă te înveselesc, umple casa de globuri și beculețe. Dacă dimpotrivă împodobirea locuinței îți dă bătăi de cap, renunță la acest obicei fără nicio remușcare.

Socializează

Socializează cu cei apropiați, cu cei îndepărtați, cu cei de care îți e dor. Nu te izola. Dacă nu ești într-o relație, asta nu însemnă că e cazul să te arunci în oceanul singurătății. Sună-ți familia, prietenii, stabilește un video call cu gașca de prieteni, trimite mesaje și profită de toate avantajele pe care tehnologia ni le pune la dispoziție. Evident, în această categorie intră și aplicațiile de dating online. Nu ezita să le folosești mai ales atunci când ai chef să cunoști oameni noi.

Fă o faptă bună

Dincolo de globuri, ghirlande, cadouri și pahare ciocnite, Crăciunul este despre bunătate. Alege să faci o faptă bună. Dat fiind contextul actual, deplasările sunt mai dificile. Totuși, poți să-ți alegi o cauză socială căreia să te alături. Sunt puține lucruri care se compară cu satisfacția oferită de o faptă bună.

Evită extremele

Indiferent de extreme. Tu îți cunoști cel mai bine situația și știi la ce ne referim. E perioada sărbătorilor. E un an atipic. Există o presiune pe care o resimțim cu toții. Unii mai puțin, unii mai mult. Indiferent de cum stau lucrurile pentru tine acum, amintește-ți că toate situațiile sunt trecătoare.

Pune-ți o dorință!

Se spune că sărbătorile de iarnă sunt magice. Noi credem că un strop de magie se găsește în fiecare din noi! Pune-ți o dorință! Crezi cu tărie în ea! Fă totul în direcția îndeplinirii ei și bucură-te sincer atunci când ea devine realitate!

Înainte să devenim cu totul sentimentali, mai avem un sfat rapid. Dacă dorința ta anul acesta este să pui bazele unei relații, scoate telefonul chiar acum și instalează Entrigd – prima aplicație de dating inteligent!