Pentru cei în pană de idei, pentru cei care caută cu cine dar mai ales unde și ce, am făcut o listă cu cele mai crețe idei de dating la care ne-am putut gândi, pentru ca toată lumea să plece cu ceva nou de pus în aplicare. Ziua, seara, cafea, mâncare, băutură sau ceva cu totul altfel: am trecut prin toate scenariile la care ne-am putut gândi.
1. Acel loc în care cunoști pe toată lumea
Sursa: instagram.com/lineaclosertothemoon
În cazul în care cauți doar un loc în care să beți ceva și să te simți ca acasă, ai cele mai cool locații din București:
Terasa Control este o oază verde în mijlocul orașului în care roiuri întregi de oameni vin încontinuu zumzăind, râzând și socializând feriți fiind de pereți de frunze și stând iarna la căldura panourilor radiante. E un loc în care e întotdeauna posibil să te întâlnești cu cineva cunoscut.
Energiea este în același stil, dar mai relaxat și sunt populari pentru cartofii lor speciali, alături de un meniu destul de diversificat de mâncare. Fiți atenți la serile lor de VRTW (Vinyl, Rum, Tapas and Wine), în care oricine îți poate aduce vinilurile pe care le are acasă pentru a le asculta acolo, la un pahar de vin relaxat împreună cu niște gustări spaniole.
Dianei 4 stă într-o clădire intenționat ne-restaurată, construită în anii 1920, care a trecut printr-o turbulentă istorie care se poate vedea foarte bine pe pereții interiori ai acesteia. Barul are un vibe de extravaganță în descompunere, care contrastează foarte interesant cu party-urile moderne care se țin uneori înăuntru. Oricum, locul e potrivit atât pentru o ieșire pe zi pentru o gustare și ceva de băut cât și pentru degustările de vin pe care le găzduiește.
Linea - Closer To The Moon este un loc foarte interesant iarna, pentru că are niște instalații transparente, în formă de iglu, în care se poate sta relaxat chiar pe acoperișul clădirii. E impresionantă și vara, unde panorama orașului e deosebită, dar chiar de neratat pe timpul iernii.
2. O plimbare prin locuri deconectate de stresul urban
Un loc de sălbăticie urbană interesantă este delta din Parcul Național Văcărești, unde puteți să dați aripa cu una din cele 150 de specii de păsări, care coexistă pașnic cu numeroase mamifere, amfibieni, pești și nu numai. Deși sezonul cald este mai bogat vizual, iarna apar speciile mai precaute de păsări din nordul Europei.
Dacă vreți cu adevărat să vă pierdeți în natură, mai există și Pădurea Băneasa, care depășește de 3-4 ori parcurile Herăstrău și Tineretului. Acest parc-pădure vă poate oferi spațiul și liniștea necesară pentru o ieșire de hiking, pentru jogging sau o plimbare cu bicicletele în natură.
Unii vizitatori norocoși se spune că au întâlnit chiar și căprioare pe potecile mai izolate. Dacă nu vă interesează atât natura, cât mișcarea, pădurea are numeroase terenuri de sport și locuri amenajate pentru activități sociale.
3. O călătorie prin univers la Observatorul Astronomic
Nu este întâlnirea specifică în care vă uitați la stele departe de oraș, dar… e pe-aproape. E genul de loc în care vei găsi neobișnuitul mix între magie și umor. Gurile bune spun că prezentarea planetariului ținută de Adrian Sonka, coordonatorul observatorului, este un stand-up comedy pe care nu trebuie să-l ratezi.
Dacă ăsta nu e un date original, atunci nu știu ce e. Vestea bună e că prezentarea asta se ține în fiecare joi, vineri și sâmbătă. Vestea și mai bună e că nu e singurul fel de prezentare de la observator. Dacă îți alegi seara cu grijă poți încheia acest show de informație entertaining cu o privire la cerul înstelat pe terasa observatorului.
4. Wine, dine and…
Dacă te gândeai la o cină cu vin, sunt prea multe locații în București ca să le putem aminti pe toate. De reținut că toate localurile “unde cunoști pe toată lumea” au și mâncare bună și că pe lângă terasa Control există și Alt Shift, deci poți face o combinație de locații sau un pub crawling sau un itinerar de destinații selecte.
Iar pentru vin, dacă vrei ceva mai intim și cozy, amintim Marvin Wineshop, Corks, Tasting Room, Voila și Shift (atenție, a nu se confunda cu Alt Shift). Fiecare oferă selecții de vinuri care îi vor mulțumi pe les connaisseurs și vor dezgheța conversația și degetele reci pe timp de iarnă.
5. Date pe biciclete
Îți propunem un concept nou de date, o întâlnire airbnb-ish cu accente de mișcare din care niciunul nu se va obosi prea tare și veți pluti ușor prin cele mai frumoase locuri din București.
Poți organiza un traseu mai clasic, începând din parcul Herăstrău și continuând pe bulevardul Victoria - Arcul de Triumf - Piața Victoriei - Piața Revoluției - Ateneul Român.
Sau poți încerca să personalizezi traseul în funcție de ce vă place, să descoperiți locuri noi, ascunse, să vă bucurați de vreme (dacă e prielnică) și să faceți opriri impromptu pentru poze sau cafea sau un hamburger bun sau orice vă place vouă.
Spune-ne cum a mers, scuze, pedalat.
6. VIP movie - cu un twist
Asta e varianta high-class de la o întâlnire normală la film, atunci când filmul contează, dar cât de răsfățat ești la film contează și mai mult.
Practic, e un film ceva mai scump în care stai în niște fotolii reglabile din piele, ca un magnat rus, în timp ce ai la discreție open bar cu gustări și băuturi. Printre gustări se numără diverse starters, bufet cald, salate, pizza, nachos și popcorn cât cuprinde... și desert!
E business lounge-ul la care nu ai acces la aeroport, varianta cinematică. Dacă și filmul e ce trebuie, n-ai cum să dai greș. Bineînțeles, în compania perfectă.
Greu să găsești compania perfectă? Aplicațiile moderne de dating nu iau în considerare dacă un match este făcut inteligent, între oameni cu preferințe comune. Entrigd însă a luat conceptul de smart dating app și l-a dus la un alt nivel, folosind algoritmi de programare pentru a potrivi utilizatorii săi cu persoanele cele mai compatibile.
Încearcă aplicația și mergi la următorul tău date. Descarcă aplicația pe Android si iOS acum!
7. O narghilea prin pasajul Macca-Villacrosse
mariuslacatusu on Instagram
Dacă nu ai auzit încă de pasajul Macca-Villacrosse, e defapt o stradă cu un tavan în formă de arcadă, acoperit de sticlă colorată prin care bate o lumină caldă și relaxată chiar și în cele mai friguroase și urâte zile de iarnă.
Practic, pentru orice persoană cu depresie sezonieră, pasajul Macca-Villacrosse e terapie. :)) Dacă mai adaugi și atmosfera relaxată a unei narghilele aromate într-una din multiplele locații arăbești din pasaj, nu mai poți refuza.
Ideea asta e pentru cei care vor să se delecteze cu o arhitectură deosebită și să facă și un popas de relaxare pe drum.
8. Picnic în parcul Herăstrău
Un picnic dă o notă personală oricărui date: mâncare aleasă personal, special pregătită, o ieșire la iarba verde a unui parc, în timp ce puteți admira lucruri lente precum un avion pe cer și bătaia leneșă a vântului printre ramuri.
Da, este o activitate care merge doar vara, dar merită efortul și imaginația ta pentru expresia de pe fața celuilalt când surpriza e dezvăluită. Un picnic bine aranjat = zâmbete garantate + amintiri dragi.
Acum mai trebuie doar să cumperi coșul.
9. O schimbare de percepție la Casa Experimentelor
Sursa: cariera.ejobs.ro
O altă locație surprinzătoare, dar amuzantă pentru a petrece un date este Casa Experimentelor, un loc finanțat din fonduri elvețiene pentru tot felul de instalații care se joacă cu percepția și mintea vizitatorilor săi.
Oglinzi care-ți cresc mâini și picioare, culori înșelătoare, iluzii optice și sunete care desenează - sunt doar o parte din experimentele gândite de fondatorii locației. În plus, dacă vreunul dintre voi a fost interesat vreodată de fizică, e un loc perfect în care să rememorați experimente din liceu și poate, să depănați amintiri mai vechi despre clase demult uitate.
Chiar și fără aceste cunoștințe avansate, Casa Experimentelor poate fi un bun loc de Boomerang și de a-ți electriza părul în timp ce pui întrebări filozofice despre univers.
10. Muzică live și mâncare bună
Dacă aveți plăceri simple și vreți doar să prindeți un concert live, o bere bună și ceva de mâncat încercați uriașa sală Berăria H. Toamna poate chiar prindeți și Noaptea Devoratorilor de Publicitate, fiind locația acestui eveniment de ani de zile.
Pentru ceva mai global, alegeți franciza Hard Rock Cafe unde au cel mai decadent platou de nachos, în care vita, sosurile și ardeiul iute se combină în moduri care pot fi stinse doar cu bere.
Nu excludeți variantele acestea doar pentru că par prea nesofisticate; Hard Rock Cafe au băuturi pentru toate gusturile, inclusiv o selecție interesantă de cocktail-uri pentru domnișoarele mai classy.
11. Ping pong pentru persoane active
A zis cineva mișcare? Pentru unii, acesta e semnalul de a sări din pat și a ieși afară. Și o partidă de ping-pong poate fi o ocazie bună să vă distrați și să eliberați niște endorfine.
Cum? Nu știe cineva să joace? Încă un motiv să mergi acolo și să înveți mișcările profesioniste, pasele câștigătoare și cum să îmbunezi pe cineva care pierde cu un premiu special: ciocolată, vin, mâncare… posibilitățile sunt infinite. Citește printre idei și fii pregătit cu un plan complet și original.
12. Party like it’s your birthday
Sursa: instagram.com/clubcontrol
Uneori nu vrei o conversație lungă. Uneori vrei să găsești oamenii cu care să ieși la un party preferat și te distrezi ca și când.
Poate ai deja locul preferat sau poate ai auzit ceva interesant despre ele și vrei să le încerci. Pentru o incursiune în scena underground de muzică modernă din București noi îți recomandăm club Control, Expirat și Dianei 4.
Despre Dianei 4 am vorbit și mai sus la locuri în care cunoști pe toată lumea pentru că acest bar versatil se adaptează multor momente ale zilei și reușește să satisfacă și pe cineva care vrea ceva chill și cool ziua, și pe cineva care vrea un party hipster noaptea.
Expirat este un fost spațiu industrial reconvertit pentru a fi un loc de entertainment, care are o terasă foarte plăcută vara și concerte rock înăuntru, printre bucăți de fier sudat care se potrivesc cu melanjul de nou și vechi pe care-l transmite locul.
Control este deja gazda a nenumărate party-uri cu o paletă diversificată de muzică, încercând să reflecte muzica contemporană și trendurile în care lumea se mișcă, când dansează și când nu. Control oferă și el un buchet de experiențe, mulându-se cameleonic pe ce vrei tu să faci. Recomandăm cu încredere!
13. Cocktailuri rock la Have A Cigar
Sursa: instagram.com/haveacigarpub
Have A Cigar e un concept art pub cu tematică Pink Floyd într-o zonă liniștită din București, cu un mix de băuturi creative cu nume de piese ale formației rock, muzică indie și mâncare decentă.
Dacă sunteți amândoi copii ai anilor ‘90 care au crescut înainte să apară internetul, o să recunoașteți muzica și o să vă placă atmosfera acestui refugiu muzical.
Pe lângă asta, barul mai este locație ocazională pentru piese de teatru, vernisaje de fotografie și concerte de jazz, unde vă puteți chill-ui în liniște.
14. Street art și un ceai de Cărturești la Verona
Plecați într-o călătorie de descoperire ale unor comori artsy din București pe strada Pictor Arthur Verona, unde sunt expuse o mulțime de graffiti-uri deosebite. Strada găzduiește o paradă de vizualuri deosebite la Galeria Ziduri Graffiti și la Street Delivery. Opriți-vă pe la ele să vă încântați privirile și de ce nu, să faceți poze funky și selfie-uri de Instagram.
Dacă frigul vă prinde din urmă, vă puteți încălzi la Cărturești Verona la un ceai și o poveste. Dacă nu aveți o poveste memorabilă care merită spusă, alegeți miile de povești de care sunteți înconjurați în faimoasa ceainărie și aruncați-vă în dezbateri intime, intelectuale sau activiste.
Orice ați alege să povestiți, fiecare va rămâne cu amintiri frumoase și dovezi concrete ale unei după-amiezi originale.
15. La câteva cafele prin oraș
Origo Coffee Shop, de radumalasincu.com
Știm, acea replică de “Vrei să ieșim la o cafea?” e fumată de mult. Dar dacă ar fi: “Vrei să ieșim la o degustare la cele mai bune cafele din București?”. Pentru un pasionat de cafea va fi muzică pentru urechi și nectar pentru simțuri.
Așa că află cât de mult îi place cafeaua și încearcă o locație. Sau două, sau trei, depinde cât de dinamică vrei să fie întâlnirea ta. Pentru asta va trebui să te pregătești puțin dar din fericire, ai o grămadă de opțiuni din care să alegi.
Noi am auzit că la Boiler Coffee Shop și la First Coffee lucrează campioni barista ai României. La Artichoke e o atmosferă hip și servesc cafea de specialitate. La Origo Coffee Shop au o atmosferă intimă și servesc cafea și seara, dar și cocktailuri pe bază de cafea. Moony Coffee Shop are locația într-un office building avantgarde. Ivy are, pe lângă cafeaua foarte bună, tarte și produse de patiserie yummy. Queen Mary are un vibe de cafenea locală, cochetă și cozy, în care puteți alege și ceaiuri dacă oricare dintre voi nu mai poate duce încă o ceașcă de cafea.
16. Îndulcește atmosfera la o ciocolaterie
Dragostea unei fete trece prin ciocolată? Nu ne permitem să răspundem la această întrebare, dar dacă vrei să testezi, încearcă cea mai cunoscută ciocolaterie din București, Leonidas.
Leonidas nu se limitează doar la produse din ciocolată: au și fructe confiate și gemuri sofisticate cu niște combinații pe care mama nu le face acasă. Dar pentru degustătorul tipic, pralinele vor fi suficiente, ele venind în zeci de combinații decadente, pentru orice gust și preferință.
Combină asta cu orice altă activitate din listă și ai deja un program încărcat al întâlnirii voastre.
17. O cină pe acoperișul blocului
O inițiativă drăguță, culeasă din atâtea rom-com-uri americane, este să spargi ușa blocului de la pod și să preiei controlul acoperișului cu o masă, câteva scaune și un aranjament de masă scos de pe Pinterest.
Acest gest este poate, unul mai demonstrativ, arătând clar că este o persoană specială, dar merită pus în practică măcar pentru că este genul acela de lucru care este croșetat în amintirile frumoase pe termen lung și deschide drumul unui început extraordinar.
Asta, bineînțeles, dacă persoana respectivă este extraordinară.
Entrigd este o comunitate de oameni extraordinari, cu misiunea de a crea un spațiu sigur de conversație, schimb de idei și de a amplifica comunicarea între persoanele care au o reală compatibilitate.
[
](https://2gby.app.link/now)
Descoperă cu cine să încerci locuri și experiențe noi și să te conectezi în mod autentic.
Descarcă aplicația pe Android si iOS acum!