,

Blog de smart dating

Bumble

Politica și aplicațiile de dating: subiect tabu sau nu?

Dacă în urmă cu nu foarte mult timp, discuțiile despre afinitățile politice erau considerate un subiect tabu, iată că acum, în plin an electoral (pentru un număr semnificativ de țări), politica a reușit să-și facă loc în majoritatea domeniilor, inclusiv în aplicațiile de dating. Să fie bine? Să fie rău?

Anul 2020 a adus o pandemie, un număr mare de proteste la nivel internațional, dar și o serie de alegeri (prezidențiale, parlamentare sau locale) în mai multe țări, printre care și România. Ținând cont de toate acestea, nu este un șoc faptul că interesul oamenilor față de aspectele politice a crescut simțitor.

Pe de altă parte, campaniile electorale din ultima perioadă au fost adaptate din ce în ce mai mult la noile obiceiuri de consum media ale potențialilor votanți. Și unde putem găsi cel mai ușor generațiile proaspete de mileniali, tinerii Z sau, mai pe scurt, populația activă care, din fericire, pune din ce în ce mai mult accent pe importanța votului? Ai ghicit! Îi găsim online!

Platforma Dating.com a înregistrat o creștere de 43% în ceea ce privește utilizatorii care vorbesc despre politică în ultima lună. Însă, potrivit unui nou sondaj al site-ului de dating, rezultatul acestor discuții poate fi profund influențat de opțiunile politice declarate. Mai exact: nu-mi place cu cine votezi, nu suntem compatibili.

Reprezentanții acestui dating app au chestionat 2.000 dintre membrii săi din SUA și au descoperit că mai mult de jumătate dintre respondenți ar abandona o conversație cu cineva care și-a expus opiniile politice în timpul întâlnirii online.

De pe altă parte, 84% dintre cei singuri (neimplicați într-o relație) au declarat că nu vor lua în considerare niciodată o întâlnire cu cineva care are puncte de vedere politice opuse.

Femeile, în special, și-au exprimat foarte categoric poziția în ceea ce privește relația dintre politică și dating, 67% din doamnele și domnișoarele chestionate au declarat că nu ar accepta întâlniri cu bărbați care nu împărtășesc aceeași doctrină. Femei hotărâte, am spune noi!

Interesant este că un procent identic de persoane, 67% au declarat că relația anterioară s-a sfârșit din cauza diferenței de opinii politice.

Majoritatea rețelelor de socializare derulează campanii de încurajare a participării la vot. Ca utilizator, poți opta pentru folosirea de badge-uri, diverse teme pentru pozele de profil și, evident, îți poți exprima simpatia sau antipatia față de un candidat sau un partid. Democrație am putea spune! Agora a fost transferată în online, iar utilizatorii de toate vârstele și neamurile își aclamă preferații cu ovații sub formă de like-uri.

Situația este un pic diferită în cazul multor aplicații de dating. Verva nu este atât de mare, poate pentru că utilizatorii sunt aici pentru motive clar stabilite. Cu toate acestea, tot mai multe dating apps și-au creat propriile versiuni de badge-uri de vot. OkCupid oferă o insignă ACLU (Uniunea Libertăților Civile Americane) pe care utilizatorii o pot adăuga la profilurile lor, Bumble oferă insigna digitală „Eu am votat!”, iar Tinder oferă în aplicație spațiu publicitar pentru campaniile electorale.

Cu toate acestea, mărturisirea afilierii politice la o anume doctrină nu este la fel de simplă ca selectarea unei opțiuni dintr-un drop-down menu, chiar dacă este uneori pusă laolaltă cu preferințele pentru mâncare, timp liber sau hobby-uri.

Ceea ce se întâmplă este mai complex, deoarece aderarea la principiile unei doctrine politice devine modul în care alegem să ne prezentăm în fața unor necunoscuți pe care îi considerăm potențiali parteneri. Mai exact, dacă preferințele culinare ale unei persoane pot fi modificate sau acceptate fără prea mult efort, simpatia față un partid politic are implicații mai adânci în straturile profunde ale firii unui om.

Ne putem întreba, este bine sau este rău? Răspunsul ți-l dai tu. Noi putem spune că totul este bine atunci când se termină cu bine, mai exact, atunci când există compatibilitatea între cele două persoane (și) din perspectiva politică.

Cu toate acestea, când și cum ne expunem credințele politice atunci când folosim o aplicație de dating?

Ai putea să nu spui, ci doar să semnalizezi.Aceasta înseamnă, în loc să pui negru pe alb în BIO o frază de genul „Hei, politica este importantă pentru mine și sunt simpatizant al partidului X.”, ai putea opta pentru o fotografie care să-ți ilustreze punctul de vedere. Un instrument extrem de util este în cazul acesta hashtag-ul care a făcut istorie în atâtea situații. Vezi ce e permis și ce nu în profilul de dating.

Dincolo de toate acestea, noi credem în importanța votului, dar și în toleranța și respectul față de cei de lângă noi, atât online, cât și offline, indiferent de afilierea politică,. Din fericire, prin Entrigd, am reușit să construim o comunitate de oameni smart, care știu să își expună principiile și valorile într-o manieră non-intruzivă.

Dacă vrei un răspuns la clasica întrebare “Eu cu cine votez?”, poate nu îl vei găsi la Entrigd. Cu toate acestea, ai șansa de a cunoaște oameni faini, alături de care cu siguranță poți dezbate teme interesante. În plus, sunt șanse mari să-ți întâlnești perechea!

Tu ce părere ai? Mai este sau nu politica un subiect tabu în ceea ce privește aplicațiile de dating online? Mergi la vot, da?

Fotografii de Eli Driu