,

Blog de smart dating

Sfaturi

Sunt aplicațiile de dating o soluție pentru timiditate?

Ești o fire introvertită, iar întâlnirile îți dau fiori? Nu-ți face griji, mai sunt mulți ca tine, iar timiditatea nu este un defect, indiferent de percepția generală. De cele mai multe ori, pentru persoanele timide aplicațiile de dating pot fi intimidante.

Fie că este vorba de Tinder, OkCupid sau Entrigd, principiul este același: este nevoie să comunicăm cu persoane necunoscute.

Este dificil? Uneori! Merită efortul? Categoric, atât timp cât efectele (de orice fel) sunt pozitive.

Vom vedea în cele ce urmează care sunt modalitățile în care poți aborda întâlnirile online, în cazul în care ești o persoană timidă. Însă înainte de a începe, vrem să stabilim din capul locului un lucru. Timiditatea nu este o caracteristică negativă! Este un fel de-a fi, în spatele căruia se ascunde, de cele mai multe ori, o personalitate extrem de plăcută și interesantă.

**Iată sfaturile noastre despre cum să abordezi întâlnirile online dacă ești timid(ă)**‍

Cum să începi? Ușor! Nu te grăbi

Pentru început, respiră adânc și completează-ți profilul din aplicația de dating

Suntem de acord cu tine, uneori poate părea înfricoșător să întâlnești pe cineva nou. Dacă inițierea unei conversații ți se pare intimidantă, avem câteva sfaturi despre cum să începi o conversație online. Studiază profilul potențialului partener, caută indicii legate de hobby-uri și pasiuni și pune întrebări sincere.

Ține cont de faptul că totul este mai ușor în scris. Persoana de la capătul „liniei” nu știe nimic despre tine și nici nu te va cataloga într-un mod sau altul. Iar dacă o face, înseamnă că oricum nu era un match bun. Sfatul nostru este însă să fii deschis(ă) cu privire la timiditatea ta. Până la urmă, comunicarea este soluția în multe situații.

Teama de a începe o conversație este întâlnită nu doar la persoanele timide și este asociată de cele mai multe ori cu frica de respingere, care, în cazul aplicațiilor de dating, se traduce prin lipsa unui răspuns. Care e alternativa? Fie nu începi o conversație deloc, caz în care știi de la bun început că reduci șansele la zero, fie îți concepi o strategie care să-ți aducă succes.

Persoanele timide sau introvertite se simt puțin (spre deloc) confortabil într-o conversație deschisă, pe teme pe care nu le stăpânesc suficient. Așadar, pentru a avea controlul cel puțin în prima parte a convorbirii, fă-ți temele și găsește în profilul persoanei vizate anumite subiecte pe care le aveți în comun. Îți va fi mult mai ușor să discuți pe marginea unui subiect pe care îl stăpânești, fie că este vorba de un sport anume, de un hobby sau despre o destinație de vacanță.

Folosește timiditatea în avantajul tău

Realitatea este că oamenilor le place să vorbească despre ei. Pe de altă parte, persoanele timide au tendința de a pune întrebări, mai degrabă decât a începe să facă destăinuiri despre propria persoană. Cu siguranță vei fi perceput(ă) drept un bun ascultător. Atenție însă să nu cazi într-o extremă în care partenerul/partenera ajunge să monopolizeze discuția, sau, dimpotrivă, să perceapă conversația drept un interogatoriu.

Pune întrebări la cate te simți și tu pregătit(ă) să răspunzi, ascultă (sau citește) cu atenție ceea ce partenerul tău îți comunică și participă la conversație într-un mod natural.

Consecvența este cheia

Sunt foarte puțini cei care adoră să pășească dincolo de limita zonei de confort. Cu siguranță persoanele timide sau introvertiții nu se încadrează în această categorie. Este plăcut să ne avântăm în situații sociale noi? Cu siguranță nu! Merită să o facem? Absolut!

A ieși din zona de confort și a exersa interacțiunea socială (chiar și) prin intermediul unei aplicații de dating, va avea efecte pozitive nu doar asupra vieții amoroase, dar și asupra propriei personalități. Da, împuști doi iepuri dintr-o lovitură.

Practice makes perfect! Dacă prima dată va fi dificil, a zecea oară garantăm că va fi mult mai ușor! Nu renunța!

Poate vei avea parte de respingeri! Știm, respingerile sunt nasoale. Dar gândește-te dacă nu cumva și tu ai respins persoane de-a lungul timpului. Este absolut normal să nu ne potrivim cu oricine sau cu toată lumea și garantăm că respingerile de care ai putea avea parte pe site-urile de dating nu trebuie luate personal. Până la urmă, persoana în cauză nici nu te cunoaște, iar motivele pentru care nu dă curs match-ului pot fi infinite.

Plasa de siguranță: întotdeauna te poți retrage

Ești la o întâlnire, iar conversația merge într-o direcție inconfortabilă? Nu simți o conexiune bună? Nu știi cum să scurtezi  întâlnirea și să te faci nevăzut(ă)?

Din fericire, situațiile de genul acesta nu sunt valabile în online dating. În principiu, în momentul în care stabilești o întâlnire face-to-face, deja cunoști persoana și știi că există un nivel bun de compatibilitate și atracție.

Avantajul adus de aplicațiile de dating este că te poți retrage oricând dintr-o convorbire fără prea mult efort. Dacă nu te simți confortabil sau dacă ajungi la concluzia că persoana nu este potrivită pentru tine, apelează fără griji la unmatch. Poți să explici, politicos, faptul că nu există un nivel suficient de compatibilitate și mergi mai departe. Nimeni nu te va judeca, nimeni nu se va supăra.

Alege aplicația potrivită ție

Deși credința generală este că toate aplicațiile sunt la fel, adevărul este că există unele diferențe. Dacă Tinder sau Hinge pun accent pe aspectul fizic, există și o serie de aplicații nișate, spre exemplu este The League, aplicație destinată persoanelor orientate spre carieră.

Dacă vrei câte puțin din toate și ești unul din adepții datingului inteligent, încearcă Entrigd.